Prin urmare, daca ai in plan o vacanta in Spania, Italia sau Turcia, este important sa stii ca ai nevoie de certificatul Covid pentru a putea calatori.
Pe de alta parte, Grecia a eliminat restrictiile privind calatoriile incepand cu 1 iunie 2022. Astfel, daca ai ales Grecia ca destinatie de vacanta nu trebuie sa iti mai faci griji privind vaccinarea. Nici Bulgaria nu mai cere certificatul verde pentru a intra pe teritoriul tarii.
Printre tarile in care poti calatori fara restrictii se afla si Croatia si Marea Britanie.
Restrictii in Turcia
Turcia, o alta tara pe care romanii o aleg in numar mare pentru petrecerea vacantei de vara, nu a renuntat la restrictii. Aici ai, in continuare nevoie de certificat verde pentru a calatori. De asemenea, indiferent de modalitatea de transport, este obligatorie completarea formularului de intrare cu maxim 72 de ore inaintea imbarcarii. Acesta va fi prezentat printat sau pe telefonul mobil. Completarea formularului nu este obligatorie pentru pasagerii aflati in tranzit aeroportuar.
Turistii care ajung cu avionul in aceasta tara vor fi scutiti de carantina daca sunt vaccinati cu un ser din lista OMS sau Turcia, au dovada trecerii prin boala in ultimele sase luni, cu conditia ca intrarea in Turcia sa aiba loc incepand cu a 28-a zi de la rezultatul primului test PCR pozitiv, un test negativ PCR efectuat cu cel mult 72 de ore inainte sau unul rapide antigen efectuat cu maximum 48 de ore inainte. Fac exceptie copiii cu varste pana in 12 ani, potrivit antena3.ro.
In cazul in care turistii sunt depistati pozitiv, sunt neoiti sa stea in carantina. Hotelierii isi rezerva dreptul de a imputa plata carantinarii.